Centrul de Performanţă în Economia Construcţiilor
Sucursala INCERC Bucureşti
Descriere laborator
Centrul de Performanţă în Economia Construcţiilor contribuie în mod reprezentativ la dezvoltarea sectorului construcţii din România. În cadrul existenţei centrului s-au evidenţiat două momente de referinţă în activitatea acestuia, cu implicaţii pe termen lung pentru întreaga economie şi în mod particular pentru activitatea de construcţii:
> coordonarea elaborării indicatoarelor de norme de deviz în construcţii, ediţia 1981;
> elaborarea indicatoarelor de norme de deviz, ediţia 1999 – 2000 (prin revizuirea şi actualizarea indicatoarelor ediţia 1981).
Centrul de Performanţă în Economia Construcţiilor beneficiază de un colectiv de specialişti format din cercetători ştiinţifici atestaţi şi tehnicieni ce au participat la soluţionarea principalelor probleme economice din cadrul sectorului construcţii şi anume:
> elaborarea de indicatoare de norme de deviz, normative privind durata execuţiei lucrărilor de construcţii, studii de eficienţă economică, studii de comparaţii internaţionale, studii de previziune şi prognoză a principalilor indicatori economici, studii privind formarea şi evoluţia costurilor în construcţii, studii de fezabilitate, analiza rezultatelor economice ale întreprinderilor de construcţii;
Performanţele ştiinţifice ale centrului sunt susţinute de o bogată bază de documentare oferită de biblioteca tehnică a institutului, precum şi de utilizarea de programe informatice de ultimă generaţie utilizate pe staţii performante de lucru.
Rezultatele cercetărilor centrului sunt publicate în Revista “Probleme de Economia Construcţiilor”- INCERC (ISSN 1584–2797) a cărei editare a început cu anul 1995 până în prezent, fiind difuzată până în anul 2009 la un număr de peste 100 de firme de construcţii, anual.
Competențe
Prezentăm în continuare o parte dintre cele mai recente preocupări privind activitatea de cercetare a centrului:
> analiza metodologiilor utilizate în România şi pe plan european privind evoluţia costurilor în construcţiile de locuit colective, realizate prin intervenţia statului;
> elaborarea metodologiei cadru de analiză şi monitorizarea evoluţiei costurilor clădirilor de locuit colective pe categorii de lucrări şi pe total;
> indici medii orientativi de actualizare a valorii tehnice a clădirilor şi construcţiilor speciale, ca urmare a evolutiei preţurilor şi tarifelor;
> analiza costurilor pe ciclu de viaţă al construcţiilor în contextul dezvoltării durabile;
> norme de consum orientative pe articole de deviz în activitatea de construcţii;
> evoluţia preţului de deviz şi a structurii acestuia pe specialităţi în construcţii şi pe categorii de lucrări pentru realizarea obiectivelor de construcţii;
> sistem unitar integrat de indicatori pentru analiza şi evaluarea sustenabilităţii politicilor de locuire;
> analiza costului pe ciclul de viaţă al construcţiilor in contextul dezvoltării durabile;
> elaborarea preţurilor de deviz pe obiective standard în cadrul Programului EUROSTAT de comparare europeană;
> determinarea preţului de deviz pe obiect de construcţii şi categorii de lucrări pentru locuinţe ANL din diverse zone ale ţării şi săli de gimnastică şi sport executate în cadrul Companiei Naţionale de Investiţii.
Centrul de Performanţă în Economia Construcţiilor prezintă o îndelungată colaborare cu două unităţi de învăţământ superior de prestigiu: Academia de Studii Economice şi Universitatea Tehnică de Construcţii, atât pentru elaborarea unor studii de cercetare ştiinţifică, cât şi în cadrul unor manifestări ştiinţifice (workshop-uri, conferinţe, simpozioane).
Servicii
Centrul de Performanţă în Economia Construcţiilor poate răspunde solicitărilor tuturor participanţilor existenţi pe piaţa construcţiilor, elaborând studii cu specific asemănător cercetărilor efectuate în perioada anterioară şi oferind în plus următoarele prestaţii:
> realizarea de studii şi cercetări cu privire la evoluţia sectorului construcţiilor pe plan naţional şi în Uniunea Europeană;
> determinarea preţului de deviz pe obiecte de construcţii şi categorii de lucrări;
> studii privind determinarea evoluţiei indicilor de cost pentru resursele implicate în activitatea de construcţii (materiale, manoperă, utilaj, transport) sau pentru obiective de investiţii în construcţii;
> elaborare norme de consum aferente tehnologiilor noi utilizate în cadrul lucrărilor de construcţii;
> activităţi de consultanţă privind verificarea corectitudinii întocmirii devizelor de cheltuieli (încadrarea articolelor de deviz şi stabilirea preţurilor resurselor);
> determinarea preţului de deviz pentru lucrările de construcţii din cadrul obiectivelor de investiţie noi sau existente;
> elaborarea documentaţiei economice pentru participarea la licitaţie (deviz ofertă, deviz pe categorii de lucrări, deviz analitic, extrase de resurse);
> întocmirea devizelor de cheltuieli în vederea decontării lucrărilor de construcţii executate.
Cercetare
Dintre proiectele recent realizate în cadrul centrului se remarcă următoarele:
> Studiu privind fundamentarea costului investiţiei de bază la obiective finanţate din fonduri publice – exemple de calcul numeric.
> Evoluţia preţului de deviz şi a structurii acestuia pe specialităţi în construcţii şi pe categorii de lucrări pentru realizarea obiectivelor finanţate din fonduri publice : clădiri de locuire, clădiri administrative şi social – cultural, pentru învăţământ, alimentare cu apă şi canalizar (documentare).
> Norme de consum orientative pe articole de deviz în activitatea de construcţii.
> Analiza rezultatelor sectorului de construcţii din România pe baza sistemului integrat de indicatori utilizaţi în statele membre U.E. în scopul atingerii obiectivelor europene de performanţă economică.
> Determinarea indicilor medii orientativi de actualizare a valorii clădirilor şi construcţiilor speciale ca urmare a evoluţiei preţurilor şi tarifelor.
> Sistem unitar integrat de indicatori pentru analiza şi evaluarea sustenabilităţii politicilor de locuire.
> Furnizare de informaţii privind Paritatea Puterii de Cumparare pentru Modulul :« Construcţii » în cadrul contractului GRANT NO. 20602.2010.001-2010.343.
> Îndrumar de analiza a costului pe ciclu de viaţă al construcţiilor, în contextul dezvoltării durabile.